Despăgubirea pe care o va primi un deținut român, cu handicap, agresat în închisoare

Despăgubirea pe care o va primi un deținut român, cu handicap, agresat în închisoare
Publicat: 02/10/2013, 08:12
Actualizat: 02/10/2013, 12:03

Un român condamnat la 20 de ani de închisoare pentru jaf armat soldat cu moartea victimei, diagnosticat din copilărie cu oligofrenie, va fi despăgubit cu 24.000 de euro, pentru condițiile de detenție și agresiunile la care a fost supus de alți deținuți, a decis marți, CEDO.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a fost sesizată de Nicolae Țicu, născut în 1973, în prezent închis la Penitenciarul Bacău.

În copilărie, acesta a fost diagnosticat cu oligofrenie, boală din cauza căreia n-a urmat niciodată vreo școală, fiind analfabet. El a trăit cu părinții săi, până în 2003, când a fost arestat pentru participarea la un jaf armat soldat cu moartea victimei.

În urma expertizei psihiatrice efectuate în cursul urmăririi penale, s-a ajuns la concluzia că reclamantul avea capacități intelectuale extrem de reduse, dar își dădea seama de faptele sale și de consecințele acestora.

În 2004, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție și în prezența avocatului său, numit din oficiu, Țicu a renunțat la recursul formulat la decizia Tribunalului Neamț, care l-a condamnat în primă instanță la 20 de ani de închisoare. În 2009, el a cerut reviziuirea deciziei tribunalului, pe motiv că această instanță nu a luat în considerare în mod adecvat care era starea sa mentală când a participat la comiterea infracțiunii, însă Tribunalul Neamț i-a respins cererea, pe motiv că fusese deja efectuată o expertiză psihiatrică.

Reclamantul a fost închis la Bacău, Jilava, Iași și Giurgiu. El s-a plâns de condițiile de detenție, precum și de faptul că a fost agresat de alți deținuți. Plângerile sale, însoțite de constatarea urmelor agresiunii de către un medic, nu au fost însă luate în considerare de procurori.

Totodată, reclamantul a fost spitalizat de cel puțin 13 ori în spitalele din penitenciare, din cauza tulburărilor psihice, după ce a înghițit o cantitate mare de pastile, dar și pentru tratarea unor afecțiuni intestinale, infecții și a unui braț fracturat.

În 2007, a fost supus unor analize endocrinologice, genetice și neurologice, care au revelat că reclamantul suferea, pe lângă oligofrenie, de o boală genetică, Sindromul Klinefelter, care îi agravase retardul mental și fizic.

CEDO a hotărât marți că statul român a încălcat în acest caz articolul 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzice tortura și tratamentele inumane sau degradante, și a dispus ca acesta să îi plătească reclamantului suma de 24.000 de euro cu titlul de prejudiciu moral și cea de 350 de euro pentru cheltuielile de judecată.

Decizia a fost luată de o cameră inferioară a CEDO, oricare dintre părți putând cere în termen de trei luni rejudecarea de către Marea Cameră.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viața în cel mai geros oraș din lume. Cum supraviețuiesc cei 300.000 de locuitori: „Te...
De ce Klaus Iohannis nu a mai oferit declarații după ce a votat. Care ar...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Câte tipuri de AVC există. Cum s-a produs cel care l-a răpus pe Gabriel Cotabiță!...
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Dispar micii. Situația este catastrofală
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o...